Fiecare are modul său de a învăța o limbă străină.
Unii au memorie vizuală și rețin tot ce văd în imagini, fimulețe etc. Alții trebuie să-și noteze noțiunile noi pentru a le sistematiza ulterior. Alții au nevoie de explicații ample și logice pentru a înțelege diferite reguli de gramatică. Sau, cel mai adesea, reținem un cuvânt nou foarte ușor dacă îl putem asocia cu un altul din limba maternă sau dintr-o altă limbă pe care o stăpânim deja.
Însă copiii preșcolari nu pot să-și noteze cuvintele noi și nu au deprinderea să facă asocieri chiar dacă cunosc un cuvânt asemănător. Pentru un copil, învățarea unei limbi străine este un proces la fel de pur ca și învățarea limbii materne. Copilul ascultă, imită, repetă. În primii doi ani de viață, înainte să înceapă să vorbească, un copil îi aude și îi ascultă pe cei din jur, asimilează tot și începe să se exprime pe la vârsta de un an indicând diferite obiecte. De la un an și jumătate începe să spună primele cuvinte, iar acestea țin de nevoile lui imediate (aia, apa) sau de interesele lui majore (mama, tata, pisi, etc).
Când începe să învețe o limbă străină, copilul aplică aceeași metodă. De altfel, este singura pe care o cunoaște. Ascultă. Privește cu mare atenție buzele interlocutorului său și ascultă. Ca și cum ar înregistra. Apoi, fiind deja mai mare, repetă, imită. Mai întâi pare că mormăie ceva. Este de fapt momentul în care încearcă să reproducă ce aude. De exemplu, când aud un cântec, copiii încep prin a reține ultima silabă dintr-un vers sau un cuvânt din refren, apoi, tot repetând, ajung țină minte tot cântecul. Cam la fel se întâmplă și cu o limbă străină.
Unii copii, mai îndrăzneți, reproduc imediat ceea ce aud. Le place pentru că este ceva nou și le stimulează curiozitatea. Alții mai întâi înmagazinează. Ascultă, dar nu repetă. Uneori se joacă, fac altceva decât restul grupului sau chiar refuză să participe la activități. Avem impresia că nu sunt atenți sau că nu îi interesează. De fapt sunt atenți, dar în felul lor. De fapt nu ratează niciun sunet. Și apoi, când sunt în zona lor de confort, acasă de exemplu, repetă și ei ce au auzit la curs – un cântecel, un cuvânt, o expresie.
În fine, în cadrul aceleiași ședințe, fiecare copil reține altceva. Fiecare rămâne cu ceea ce l-a impresionat mai mult. Unul va reține un singur cuvânt pentru că acela l-a marcat. Altul va reține un cântec întreg și îl va cânta toată ziua prin casă. Altul va fi impresionat de un joc. Altul de o jucărie. Totul depinde de centrele lor de interes și de ritmul lor de acumulare.
La vârsta asta nu putem pretinde ca fiecare să știe tot ce s-a discutat la curs. Este misiunea profesorului să repete noțiunile pe parcursul ședințelor, sub forme cât mai variate. Așa cum durează aproape doi ani pentru ca un copil să înceapă să vorbească în limba maternă, la fel și învățarea unei limbi străine este un proces de durată. Așa cum fiecare copil are propriul lui ritm de dezvoltare fizică (la aceeași vârstă unii sunt mai înalți, alții mai scunzi, unii mai slăbuți, alții mai solizi), tot așa și ritmul de învățare este diferit. (V.B.)